primeart_1653

Aftele bucale cronice recidivante

Aftele bucale cronice recidivante sunt ulceraţii al căror istoric este caracterizat de recidive la un interval variabil. Aftele apar din cauza unor modificări imunologice şi predispoziţii ereditare, apar însă şi pe fondul unor traume, alergii la alimente (alune, ciocolată, brânzeturi fermentate), factori bacterieni (streptococcus sanguis), virali (varicela-zoster, citomegalovirus, HIV), afecţiuni gastrointestinale (Boala Chron, Boala celiaca), modificări hormonale (menstruaţie), afecţiuni hematologice (deficit de vitamina B12, acid folic, Fe). Sunt mai frecvente la femei, în primele 3 decade de viaţă. Pe locul unde va apare afta, cu 1-2 zile înainte, se simte arsură şi prurit.

Aftele recidivante pot fi de trei tipuri:

1. afte minore – ulceraţii mici sub 1 cm, rotunde/ovalare pe mucoasa mobilă. Se vindecă în 7-14 zile fără cicatrici.

2. afte majore – ulceraţii peste 1 cm diametru, localizate în oricare zonă a cavităţii bucale. Se vindecă în 1-3 luni cu cicatrici. Sunt însoţite de disconfort la toate actele funcţionale.

3. afte herpetiforme – ulceraţii mici, multiple, cu 1-2 mm diametruce pot conflua dând naştere la o ulceraţie mare cu contur neregulat. Se vindecă în 2-3 săptămâni şi sunt însoţite de disconfort major la actele funcţionale.

Tratamentul

-Atingeri cu substanţe caustice (nitrat de argint 20-30%, acid tricloracetic) o dată pe zi, timp de 3-4 zile.

-Se indică tetraciclină în suspensie – băi de gură sau în aplicaţii pe comprese la aftele majore / 3 ori pe zi.

-Pentru clătiri bucale cea mai indicată este clorhexidina-0,2%.

-Antiinflamator se foloseşte acidul acetilsalicilic în clătiri bucale -1 tabletă dizolvată în ½ pahar cu apă.

-Se mai pot folosi şi corticoizi în aplicaţii locale – hidrocortizon hemisuccinat 2,5 mg sau triamcinolon acetonid în orabase 0,1%.

-În aftele majore se fac infiltraţii sublezionale.

 

Sursa: http://www.saptamanamedicala.ro/

Clinica Dentara Ami-Dent

 

 

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *